Satu Mare: conducerea fabricii Electrolux anunta actionarea in instanta a muncitorilor grevisti

Sindicatul Samus, care in prezent are peste 400 de muncitori aflati in greva de sapte saptamani, este actionat in instanta de conducerea fabricii Electrolux din Satu Mare, motivatia fiind aceea ca protestatarii au depasit teritoriul delimitat pentru greva, a declarat miericuri, 17 apriloe, Radu Matica, vicepresedinde al sindicatului.


„Ne-au actionat in instanta pentru nelegalitatea acestei greve, asta datorita faptului ca am parasit tarcul, noi, animalele needucate, atunci in data de 3 (3 aprilie n.r.). Astazi (miercuri n.r.) o sa ma intalnesc cu doamna avocat, avand in vedere ca procesul incepe maine (joi n.r.)”, le-a transmis Radu Matica grevistilor.

Acesta le-a adus la cunostinta muncitorilor grevisti ultima oferta a conducerii, care le propune o crestere a salariilor cu 5% si o prima de prezenta de 200 lei, care nu a fost acceptata pe motiv ca nu ar fi suficient de clara.

Greva muncitorilor de la Electrolux a inceput pe 4 martie, acestia asteptand o crestere salariala de 350 de lei, echivalenta cu 2 lei pe ora. Aproximativ 250 dintre grevisti au sesizat Inspectoratul Teritorial de Munca, reclamand neplata tichetelor de masa pentru luna anterioara.


521 views

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

cool good eh love2 cute confused notgood numb disgusting fail