Articol

Regina Elisabeta a II-a: „Azi, multi simt aceasta durere a separarii de cei dragi”

Regina Elisabeta a II-a a transmis un mesaj pentru a-i imbarbata pe britanici. Aceasta a laudat locuitorii si le-a multumit pentru disciplina de care dau dovada.

„Mă adresez vouă într-un moment despre care știu că e din ce în ce mai dificil. O perioadă de mari perturbări pentru țara noastră, care au adus durere unora, probleme financiare pentru mulți și schimbări uriașe în viața de zi cu zi

Le mulțumesc tuturor celor care lucrează în sistemul sanitar, celor care îndeplinesc rolul esențial în viața de zi cu zi, și care continuă să își îndeplinească îndatoririle în afara case în sprijinul nostru, al tuturor. Sunt sigură că națiunea se alătură azi pentru a vă da asigurări vouă, din prima linie, că sunteți apreciați oră de oră pentru lucrul extraordinar pe care îl faceți. Mulțumesc și celor care rămân acasă și îi protejează pe cei vulnerabili și îi scutesc pe alții de durerea resimțită când pierzi pe cineva drag.

Dacă vom fi uniți și vom da dovadă de tărie caracter vom depăși această perioadă. Sper că în anii următori toți vor avea capacitatea să se mândrească cu felul în care au gestionat această provocare și cei care vor veni după noi vor spune că această generație de britanici a fost la fel de puternică ca oricare alta din istorie. Disciplină, determinare și bun simț sunt atributele care caracterizează această țară.

Suntem mândri de oamenii pe care îi avem. Ne vom aminti de aceste momente în care Marea Britanie se unește pentru a-i aplauda pe cei care lucrează în sistemul medical. Peste tot în lume am văzut povești emoționante despre oameni care s-au solidarizat pentru a-i ajuta pe alții, pentru a distribui pachete cu mâncare și medicamente, care-și verifică vecinii și și-au transformat afacerile pentru a veni în sprijinul comun. Deși știu că autoizolare poate fi dificilă oamenii descoperă că pot lua o pauză de la ritmul haotic și de a lua o pauză să mediteze.

Îmi amintesc de primul meu discurs în 1940, copil fiind, de la Palatul Windsor transmiteam un mesaj copiilor evacuați din casele lor pentru propria lor siguranță.

Azi, mulți simt această durere a separării de cei dragi. Deși avem de înfruntat și alte provocări, de data asta e diferit. Toată lumea este unită de un scop comun. Sper să folosim avantajele științei și împreună vom reuși. Vreau să vă spun că vremurile bune se vor întoarce, vom avea posibilitatea să ne reîntâlnim prietenii, să ne vizităm familiile. Vreau să vă mulțumesc și să vă urez tot binele din lume”, a declarat Regina Elisabeta a II-a.

 

 

803 views

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

cool good eh love2 cute confused notgood numb disgusting fail