Nicio discutie cu privire la ministrul Justitiei in cadrul sedintei Biroului Permanent National al PSD

Dupa sedinta Biroului Permanent National al PSD, Viorica Dancila a declara ca nu s-a discutat nimic despre ministrul Justitiei, desi aceasta era tema initiala a sedintei ce a avut loc.

„Am discutat despre alegerile europarlamentare, despre conferintele judetene de alegeri, care au avut loc in teritoriu pana acum, am discutat despre sedinta de guvern de maine, am stabilit si votat coordonatorii de partid, si despre faptul ca vom face o analiza pe fiecare domeniu a indeplinirii programului de guvernare. Este dreptul fiecarui coleg sa-si spuna punctul de vedere. Asa este in democratie. Nu am vorbit despre ministrul Justitiei. Nu am avut discutii legate de justitie. Suntem foarte preocupati, in aceasta perioada, de bugetul pe anul 2019, este obiectul nostru principal.”, a declarat Viorica Dancila.

Premierul a fost intrebat si despre parerea sa cu privire la ministrul Justitiei, raspunsul fiind: „Eu pot sa spun din punct de vedere al primului ministru, dar dupa cum stiti, suntem un guvern politic si trebuie sa avem in vedere ce sustine sau ce reproseaza coalitia de guvernare. Este nevoie ca fiecare ministru sa aiba sustinere politica.”

389 views

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

cool good eh love2 cute confused notgood numb disgusting fail