Articol

Dan Barna: „Vom solicita presedintelui sa-si asume rolul de mediator”

In cadrul unei emisiuni Tv, Dan Barna a declarat faptul ca USR va aduce presedintelui in discutie, in cadrul consultarilor de vineri de la Cotroceni, pe langa sustinerea unui guvern tehnic sau PNL, si desemnarea comisarului european, aspect ce a iscat probleme in ultima perioada.

„Am înţeles din mesajul preşedintelui Iohannis că mâine este o primă rundă de consultări în care va pune în dezbatere subiectul alegerilor anticipate și ne bucurăm foarte mult că după ce USR vorbește de un an și jumătate despre faptul că anticipatele sunt singura ieșire normală, decentă, funcțională din criză, astăzi și președintele a vorbit explicit cu subiect și predicat despre anticipate. L-am auzit și pe dl Orban vorbind despre anticipate, doamna Dăncilă însăși a spus că nu se teme de anticipate, deci există de-adevărat la propriu, de data aceasta, posibilitatea ca, dacă prin implicarea președintelui, să construim scenariul prin care să ajungem la alegeri anticipate.

Vom solicita președintelui să-și asume rolul de mediator, dar nu doar rolul de mediator, cât și mandatul pe care îl are conform Constituției, atribuțiile pe care le are conform Constituției și să intrăm într-o logică de anticipate, cu doi premieri, să spunem formali, care să fie respinși, după care următorul președinte poate dizolva Parlamentul și undeva în februarie-martie am putea avea anticipate. Este una dintre variante.

Mâine vom vorbi despre anticipate. Mai există un scenariu, cumva mai complicat, în care să se poată vorbi de un guvern de tranziție, care după alegerile prezidențiale să-și depună mandatul și să organizăm apoi anticipate, asta e o variantă despre care o să discutăm eventual mâine, dar la întâlnirea de mâine noi vom merge cu pactul pentru anticipate ca prim punct de discuție. Aceasta este soluția în care credem. Poziția noastră este că doamna Dăncilă ar trebui să-și dea demisia și să plece, să fie numit un premier interimar. Mai este un subiect pe care noi îl considerăm important în aceste zile – propunerea de comisar pe care România trebuie să o facă. Noi am solicitat deja o dezbatere și o consultare a tuturor partidelor împreună cu președintele tocmai pentru a nominaliza o persoană cu care să nu ne facem de râs, pentru că din acest moment, acest guvern nu mai are nicio legitimitate să vină cu altă propunere. Avem trei-patru nume, o să vedem ce o să discutăm mâine, nu vreau să le pun încă în spațiu public, eu personal am spus Cătălin Drulă, USR are mai multe propuneri în vedere”, a declarat Dan Barna.

488 views

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

cool good eh love2 cute confused notgood numb disgusting fail