Klaus Iohannis a lansat la Bookfest volumul „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”

Presedintele Klaus Iohannis a lansat miercuri, 29 mai, in cadrul Salonului International de Carte Bookfest, volumul „EU.RO – Un dialog deschis despre europa”.

„Multumesc pentru invitatie! Este, pentru mine, o bucurie, o placere sa prezint aceasta carte publicului. Dar, inainte sa discutam despre citit si despre carte, dati-mi voie sa ma refer foarte pe scurt si la introducerea dumneavoastra. Datorita romanilor care s-au dus la vot si care au votat foarte inspirat, si acum suntem intr-o faza in care avem ce sarbatori. Dati-mi voie sa va spun ca am fost ieri la Bruxelles, am avut doua intalniri foarte importante. Una in format de Consiliu European, seara, si inca una putin inainte, in format de lideri PPE, adica popularii europeni. Si, pot sa va spun ca este prima data cand am primit felicitari si aplauze pentru natiunea mea, pentru romani si pentru cum au votat la referendum si imi face mare placere sa va spun ca am primit pentru voi aceste felicitari.

Este un mare lucru. Practic, acest vot pe care, recunosc, l-am provocat si l-am asteptat, acest vot a facut ceva senzational, ceva ce parca nici nu au mai crezut multi ca se poate realiza: a readus Romania in normalitate, a readus Romania in matca europeana, a repus Romania pe o cale normala, o cale europeana, o cale democratica si este un rezultat senzational!

Eu am crezut ca romanii vor veni la vot, am crezut ca acest referendum se poate castiga si l-am castigat. Nu eu, voi! Si acest lucru a fost considerat senzational nu numai de mine, ci si de liderii cu care m-am intalnit ieri. Toti liderii europeni, foarte multi, m-au felicitat in mod expres, au tinut sa remarce ca este primul referendum, de multi ani incoace, in Europa, care se castiga. Si acest lucru se datoreaza romanilor care au inteles de fiecare data cand miza unei alegeri a fost foarte mare ca trebuie sa mearga, si au stiut ce sa voteze.

Sunt foarte, foarte bucuros si impresionat de modul in care au votat si faptul ca am avut la europarlamentare o prezenta de 49 si ceva la suta este o crestere de 50% fata de alegerile din 2014 la europarlamentare si prezenta la referendum de peste 40% efectiv i-a dus in derizoriu pe toti cei care s-au indoit, unii chiar au boicotat, unii chiar deschis, atitudine prosteasca as spune, de-a dreptul. Nu ştiu de ce au facut-o, nu stiu ce si-au imaginat, dar romanii si-au imaginat ce am crezut si ce am sperat sa se intample. Au votat un raspuns pentru aceasta guvernare incapabila PSD-ista si bine au facut.

Cum citim? In primul rand trebuie sa avem ce citi si, de obicei, am avea. Trebuie sa ne si facem timp si, cateodata, am avea, dar trebuie sa existe si un interes pentru citit si am constatat ca in ultimul an a crescut foarte mult interesul pentru afacerile europene. Multi s-au intrebat cum se petrec lucrurile acolo, mai ales in contextul unei campanii mai degraba negative, facute la noi in tara, fata de institutiile europene. Si, daca a facut campania cine a facut-o, adica PSD, romanii s-au gandit “na, ceva, ceva nu e in regula acolo, hai sa mai intrebam un pic, hai sa ne mai informam un pic” si a aparut aceasta nevoie de informare. Exista multa literatura pe afaceri europene, dar majoritatea literaturii este mai degraba pentru cunoscatori, pentru politicieni care oricum stiu cum merg afacerile europene, pentru oameni care vor sa devina functionari in cadrul institutiilor europene.

Exista pana acum, cel putin in limba romana, foarte, foarte putina literatura care da raspunsuri clare, relativ usor de citit, unui cetatean care vrea sa se informeze si care nu vrea sa devina neaparat specialist in afaceri europene. Aceasta carte, EU.RO, am scris-o pentru cititorul roman interesat de afaceri europene. Este o carte care se citeste usor, contine raspunsuri la multe dintre problemele cu care ne confruntam, contine explicatii despre institutiile europene, despre proceduri, despre demersuri, contine si opinia mea despre multe lucruri pe care le discutam in Uniunea Europeana, despre viitorul Uniunii, despre cum am putea sa facem Uniunea sa redevina atractiva si pentru cetateanul simplu.

Am abordat inclusiv chestiuni care nu tin strict de Uniunea Europeana fiindca am vrut sa pictez o imagine un pic mai mare, astfel am inclus si chestiuni legate de Europa, la modul mai general. Am inclus chestiuni legate chiar si de NATO, chestiuni legate de clima, deci un mix de teme care, in definitiv, toate sunt legate intre ele si pana acum reactiile sunt bune. De regula, dupa ce scrii o carte, primii care se aud foarte tare sunt criticii, laudatorii mai rarut. Impresia mea este ca aceasta carte a venit in intampinarea unui segment larg de cititori din Romania, daca putem sa mai vorbim de un segment larg de cititori din Romania. Cred ca segmentul, in total, nu este foarte larg, dar pentru cei interesati am scris aceasta carte. Poate reusesc chiar sa ii provoc pe unii sa citeasca despre Europa. Ma scuzati, inainte sa spuneti ceva, ca orice scriitor, sper ceva si bun, sa va spun cum am ajuns la acest titlu.

Cartea am scris-o in cateva luni, deci nu a fost o munca peste noapte, nici usoara, dar mi-a facut mare placere. Si editura se declarase de la inceput deschisa colaborarii, am mai scris impreună doua carti, acesta este a treia si, pana si layout-ul, fusese clarificat. Lucrurile, cred ca ati observat, sunt scrise asa ca sa fie un pic lejer de parcurs, culorile copertilor au fost gata, dar nu a avut niciun titlu. Si editura mi-a spus ca “ar trebui sa avem un titlu pana maine”. Acum, pana maine este un pic greu de facut studii, cercetari de piata si atunci titlul pe care l-am gasit, intr-o colaborare indirecta, dar foarte buna cu editura, a fost acesta.

Mi-a placut, propunerea nu a fost a mea. Titlul mi-a placut fiindca exprima ceea ce incerc sa spun eu de mai multa vreme si acum, cum nu mai suntem in campanie electorala, poate lumea incepe sa creada ca eu spun asta, nu este un concept de campanie: Europa este Romania si Romania este Europa, Europa este in Romania, cum Romania este in Europa. Acesta este titlul EU.RO si incet-incet mi se pare ca a fost asimilat si gasit corespunzator.

Sa stiti ca eu exact asta am de gand, sa merg mai departe, mult mai departe cu discutia, si despre Uniunea Europeana, fiindca sunt in Consiliul European si noua ne revine construirea viitorului Uniunii, nu avem de la cine sa asteptam raspunsuri. Consiliul European este cel care creeaza abordarile politice, strategiile, ghidajele pentru Uniunea Europeana, dar vreau sa vorbim si in Romania despre locul nostru in Europa, despre cum putem sa fim noi mai bine integrati. Si ca ati mentionat tot discursul eurosceptic: una la mana, acest tip de discurs a primit cel mai dur vot de blam posibil intr-o democratie. Partidul care a promovat acest discurs mai degraba euro-critic sau eurofob decat eurosceptic, PSD, a primit un raspuns clar din partea romanilor care au spus “asa nu”. PSD a pierdut alegerile, este o sanctiune drastica din partea electoratului. Aceasta sanctiune a permis reasezarea României in matca, dar discutia trebuie sa mearga mai departe. Eu nu am de gand sa ma opresc acum ca s-a terminat campania pentru europarlamentare. Am prezentat cartea in multe orase din Romania si voi continua, si voi continua, fiindca aceasta discutie trebuie purtata.

Riscul, daca nu discutam noi despre Europa, care suntem pro-europeni, eu sunt un pro-european declarat, sunt pentru Romania Europeana, pentru Uniunea Europeana. Daca noi nu spunem de ce, cum si cu cine putem sa facem proiectul si mai bun, atunci probabil lasam spatiul deschis pentru eurosceptici sau eurofobi sa spuna poporului de ce nu este buna Uniunea, si eu nu am de gand sa cedez in aceasta lupta, nici o zecime de milimetru. Romanii sunt pro-europeni au o vocatie europeana, de mult politic declarata, de la ’48, cum se spune, de la 1848, si noi mergem mai departe. Noi am vrut in Uniune, nu ne-a obligat nimeni. Cand ii ascultai pe unii politicieni in campanie, ziceai ca cineva ne-a impins cu tavalugul in Uniune. Nu, noi am vrut acolo si bine am facut. Noi am vrut acolo fiindca acolo ne este locul, dar trebuie, intre timp, mult mai mult decat o simpla declaratie “da, vrem in Europa”.

Romanii au dreptul sa stie de ce e bine acolo, ce ne asteapta acolo, cu cine suntem acolo, care sunt beneficiile. Toate aceste lucruri trebuie explicate si aveti dreptate, chiar am vrut sa dau explicatii care ajung la omul mediu interesat. Poate aveti dreptate, in stil de dascal, fiindca, daca lucrurile nu sunt explicate, atunci sunt destul de greu de perceput, iar, pe masura ce inţelegem mai bine cum se desfasoara lucrurile, ele devin chiar si foarte interesante. Niciodata lucrul pe care nu il cunosti si nu il intelegi nu ti se pare interesant. Interesant ti se pare un lucru pe care il intelegi, vezi cum functioneaza, iti dai seama unde duce, este o provocare si acolo vreau sa ajung.

In afara de asta, nu o sa spun acum mai mult, lucrez la un concept politic care ne va duce pe noi in Romania la o discutie mai profunda despre Uniunea Europeana. Deci, aceasta carte, in realitate, este doar o parte din conceptul meu de a aduce discutia despre Uniunea Europeana mult mai in profunzime, mult mai in orizontala si, in final, sa stim exact ce este Uniunea, de ce vrem noi in realitate sa fim acolo, dincolo de sentimentele pro-europene venite din istorie, si ce ne asteapta acolo, si toate raspunsurile sunt, daca vin de la mine, pozitive.”, a vorbit Klaus Iohannis in cadrul evenimentului, conform Departamentului de Comunicare Publica.

587 views

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

cool good eh love2 cute confused notgood numb disgusting fail