În ultima perioadă, mai multe publicații au ridicat din nou semne de întrebare în legătură cu neîncasarea de dobândă pentru rezerva de aur a României, aflată la Banca Angliei. Din păcate, au fost citate doar opiniile celor care susțin acest punct de vedere, fără să fie luate în considerare documentele BNR (Raportul Anual 2017 pag. 167 -180 Evoluția stocului de aur în perioada 1990 – 2017) sau punctele de vedere menționate deja în această chestiune, în ciuda apelului făcut în acest sens (Paul Văleanu, „Atenţie la cifre!”; Cătălin Dumitrescu, „Adevărul despre aurul României – răspunsul unui coleg de generaţie la repetatele fantasmagorii ale lui Lucian Isar”).

Administrarea rezervei de aur se face conform prevederilor legale în vigoare, care conferă atribuții și responsabilități clare BNR, conforme cu practicile celorlalte bănci centrale membre ale Sistemului European al băncilor centrale (art. 30 și 31 din Legea 312/2004).

Obiectivele principale urmărite de BNR în activitatea de administrare a rezervelor internaţionale sunt siguranţa şi lichiditatea, și nu obținerea unor bonificații prin dobânzi. Aceasta este menirea rezervei internaționale, inclusiv a rezervei de aur, care se dimensionează la un nivel adecvat pentru a consolida bonitatea financiară internaţională a României şi, pe această bază, a reduce costurile de finanţare internaţională ale ţării. Preocuparea majoră a Băncii Naţionale la nivelul activităţii de administrare a rezervelor internaţionale este, în consecinţă, practicarea unui management prudent și eficace al rezervelor, centrat pe credibilitate și diversificarea riscurilor bilanțiere ale instituției, siguranța și lichiditatea plasamentelor. Obținerea unei performanțe investiționale cât mai ridicate este un obiectiv secundar.

BNR a obţinut în perioada ultimilor ani profit bilanţier considerabil prin fructificarea inteligentă a altor componente ale rezervei internaționale şi nu a fost nevoită să utilizeze în acest scop rezerva de aur. Consiliul de administrație al BNR a decis în 2006 să nu mai facă astfel de operațiuni de vreme ce randamentele obținute și, ulterior, în contextul crizei internaționale, riscurile crescute nu mai făceau posibile îndeplinirea obiectivelor de prudență și siguranță care circumscriu activitatea de administrare.