Aplicatie care usureaza viata populatiei. Indica zonele in care se afla tantari, capuse si muste

In cadrul proiectului „Platforma One Health multidisciplinară de excelență pentru studiul bolilor vectoriale neglijate și emergente” a fost realizata o aplicatie ce are ca scop informarea populatiei cu privire la zonele in care se afla tantari, muste sau capuse.

„Disciplina de Parazitologie și Boli parazitare a USAMV a dezvoltat (…) o aplicație mobilă gratuită – VectExcel, care are drept scop informarea populației asupra riscului reprezentat de bolile transmise prin vectori. Utilizatorii pot vizualiza în mod interactiv toate datele de distribuție geografică ale tuturor celor 32 de specii de căpușe din România, precum și ale 58 de specii de țânțari și opt de flebotomi (gen de muște de nisip – n.a.). De asemenea, aplicația permite vizualizarea hărților reale de distribuție atât individual, pentru o specie, sau comparativ, pentru două sau mai multe specii. O altă secțiune a aplicației include calcularea probabilității prezenței în zona de localizare a utilizatorului, pe baza coordonatelor GPS generate de dispozitivul mobil, a celei mai importante specii de căpușă vector din România, Ixodes ricinus. Această specie este responsabilă, printre altele, de transmiterea bolii Lyme, a encefalitei de căpușă, dar și a altor boli vectoriale atât la om, cât și la animale”, s-a transmis prin intremediul comunicatului de presa.

„Aplicația încurajează cetățenii să se implice activ în cercetare, promovând conceptul de citizen science, pentru prima oară în țara noastră în domeniul bolilor vectoriale. Astfel, oricine dorește poate să trimită echipei noastre imagini sau specimene, contribuind astfel de lărgirea datelor de distribuție a artropodelor vector”, a declarant Andrei D. Mihalca, specialist in cadrul Disciplinei de Parazitologie si Boli parazitare a USAMV Cluj-Napoca.

1167 views

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

cool good eh love2 cute confused notgood numb disgusting fail