Alocutiune sustinuta de Klaus Iohannis in cadrul evenimentului dedicat Zilei Internationale a Francofoniei

In cadrul evenimentului din data de 12 martie a.c, ce a avut loc la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Internationale a Francofoniei, presedintele Romaniei, Klaus Iohannis a sustinut o apreciata alocutiune.

Textul alocutiunii sustinuta de Klaus Iohannis in cadrul evenimentului este:

„Stimata doamna Secretar General,
Domnule Presedinte al Agentiei Universitare a Francofoniei,
Excelente,
Doamnelor si domnilor,
Dragi profesori si elevi,
Mesdames, messieurs,

Ma bucur sa va primesc la Bucuresti, stimata doamna Mushikiwabo, in prima dumneavoastra vizita ca Secretar General al Organizatiei Internationale a Francofoniei.

Soyez la bienvenue a Bucarest, entre amis, chere Madame la Secretaire Generale!

Deschidem astazi manifestarile dedicate Francofoniei, care au devenit deja traditionale in peisajul politic, cultural si educational al lunii martie in Romania, ca si in intreaga lume francofona. Prezenta dumneavoastra aici, doamna Secretar General, este o confirmare a importantei si a rolului Romaniei in Organizatia Internationala a Francofoniei.

Doamnelor si domnilor,

Pentru Romania, a face parte din marea familie francofona inseamna mai mult decat un patrimoniu cultural comun, inseamna apartenenta natiunii noastre la valori si optiuni fundamentale. Modernitatea si europenizarea tarii noastre s-au construit pe principii si idealuri promovate in lume prin intermediul limbii franceze, desavarsindu-se in politica, educatie si cultura. Francofonia, insa, nu este doar despre trecut. Astazi, marile provocari internationale fac mai actuale ca oricand obiectivele si misiunile Organizatiei Internationale a Francofoniei. Angajamentul dumneavoastra, doamna Secretar General, in dosarele care privesc consolidarea relevantei Organizatiei in cadrul multilateralismului, schimbul de expertiza intre tari si regiuni francofone, economia digitala, egalitatea intre femei si barbati, ca si problematica tineretului ne-au convins sa va sustinem candidatura la Sommet-ul de la Erevan de anul trecut. Ma bucur sa constat ca o serie dintre prioritătile mandatului dumneavoastra sunt si tinte ale societatii noastre, directii in care miscarea francofona se poate bizui pe sprijinul politic si pe experienta Romaniei. Miscarea francofona spune lumii, de aproape 50 de ani, ca ceea ce omenirea are mai valoros este diversitatea in care omul isi exprima libertatea si creativitatea.

In valorizarea libertatii, societatea omeneasca nu cunoaste un alt instrument mai bun decat educatia. Educatia este un contributor primordial in construirea unei lumi incluzive, a pacii si a dialogului pasnic intre civilizatii. Educatia este, totodata, calea care le permite tinerilor sa descopere valorile si sa-si stabileasca tintele pentru a se forma profesional, civic sau politic. O astfel de abordare nu va intarzia sa dea rezultate. Un exemplu elocvent in acest sens este prezenta alaturi de noi a unor tineri remarcabili. Ma bucur sa va salut, dragi olimpici si premianti la concursurile nationale si internationale de limba franceza! Va felicit pentru rezultate, pe voi, dar si pe profesorii vostri, si va indemn sa continuati explorarea diversitatii culturale a umanitatii!

Stimata doamna Secretar General,
Doamnelor si domnilor,

In calitatea sa de far al francofoniei in regiune, Romania deruleaza o serie de proiecte care pot deveni modele de urmat pentru celelalte state din Organizatie. Ma refer aici la programul burselor academice de cercetare Eugene Ionesco de care, din 2007, au beneficiat tineri din 39 de tari. Un exemplu similar este proiectul Romania Educata, o prioritate a mandatului meu, care este cea mai ampla dezbatere publica din societatea romaneasca de pana acum dedicata educatiei. Abordarea sa participativa si integratoare a contributiilor tuturor celor interesati, de la simpli cetateni la institutii si organizatii, poate fi un model si pentru situatii similare din spatiul francofon.

Scopul nostru este sa ne asumam, ca societate, o viziune pe termen lung pentru educatie, o strategie care sa formeze copiii de astazi, astfel incat sa poată sa raspunda corect provocarilor de maine. In acest context, al preocuparilor pentru o adecvare a educatiei la provocarile viitorului, am apreciat proiectul Initiativei pentru Dezvoltarea Digitala in Spatiul Universitar Francofon (IDNEUF 4) si am decis ca, de Ziua Internationala a Francofoniei, sa-i acord Inaltul Patronaj. Urez succes manifestarilor care vor avea loc in perioada 18-21 iunie 2019 la Bucuresti!

Doamnelor si domnilor,

Romanii nu uita ca prima deviza a tricolorului national a fost ‘Dreptate si fratie’, adusa de studentii romani revolutionari de la Paris, in 1848. Anul acesta se implinesc 30 de ani de la revenirea Romaniei pe traseul dezvoltarii democratice, iar acum exact 29 de ani, Proclamatia de la Timisoara dadea expresie idealurilor in numele carora se infaptuise, cu sacrificii, Revolutia Romana: libertate, pluralism, democratie. Respectarea drepturilor omului si a statului de drept, lupta impotriva intolerantei, protejarea persoanelor apartinand minoritatilor si cultivarea diversitatii culturale, valori si obiective constitutive ale francofoniei, ne sunt, din perspectiva trecutului nostru recent, cu atat mai apropiate, mai relevante. Limba franceza are privilegiul de a fi dat rezonanta internationala si ecou istoric cuvintelor liberte, egalite, solidarite – Libertate, egalitate, solidaritate.  Astazi, concetatenii nostri asteapta de la clasa politica sa dea acestor dimensiuni ale cetateniei democratice un continut contemporan, adecvat provocarilor cu care ne confruntam. Sa auzim, sa intelegem si sa implinim sperantele lor! Acesta este mesajul cu care, in numele cetatenilor Romaniei, salut Ziua Internationala a Francofoniei!

Va multumesc!”

276 views

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

cool good eh love2 cute confused notgood numb disgusting fail