Atentionare din partea Ministerului Afacerilor Externe pentru romanii care doresc sa calatoreasca in Bulgaria

Prin intermediul unui comunicat de presa transmis in data de 12 martie a.c., Ministerul Afacerilor Externe atentioneaza romanii care doresc sa calatoreasca in Bulgaria cu privire la conditiile meteorologice nefavorabile.

„Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau doresc sa calatoreasca in Republica Bulgaria ca, in conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie si Hidrologie local, in cursul zilei de 12 martie 2019, 21 de regiuni vor fi afectate de precipitatii sub forma de ploaie si ninsoare, insotite in anumite zone si de vant puternic. In acest sens, au fost emise urmatoarele coduri de atentionare meteorologica: Cod galben de ninsoare, insotita de vant puternic, in regiunea Smolian. Stratul de zapada depus va atinge 10-15 cm; Cod galben de ninsoare si ploaie, in regiunile: Montana, Vrata, Loveci, Gabrovo, Veliko Tarnovo, Targoviste, Razgrad si Sumen. Stratul de zapada va atinge 5-10 cm; Cod galben de ploaie, insotita de vant puternic, in regiunile: Burgas, Yambol, Kardjali si Haskovo. In zonele montane, precipitatiile pot depasi cantitatea de 20 l/mp; Cod galben de ploaie in regiunile: Pleven, Ruse si Silistra; Cod galben pentru vant puternic in regiunile: Kiustendil, Blagoevgrad, Varna, Dobrici si Sliven.

Se recomanda ca soferii sa conduca preventiv, cu viteza adecvata si sa aiba autovehiculele echipate pentru circulatie pe drumurile publice in conditii de iarna, sa respecte strict semnalizarea rutiera temporara montata si indicatiile/semnele organelor de control aflate la fata locului. Pe perioada instituirii codurilor de atentionare meteorologica este posibil ca unele categorii de drumuri sa fie inchise circulatiei rutiere din cauza formarii troienelor de zapada sau a vizibilitatii reduse, in conditii de viscol puternic. Se pot obtine informatii actualizate despre starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, informatii despre starea actuala a drumurilor de pe aplicatia gratuita LIMA (in limba bulgara) www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agentiei “Infrastructura Rutiera” – www.api.bg şi non-stop de la numarul de telefon 070013020. In cadrul Agentiei mentionate functioneaza, pe parcursul intregului an, in regim non-stop, Centrul Situational, care colecteaza si sintetizeaza datele privind situatia drumurilor republicane/publice. Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Sofia: +35929712858 si +35929733510, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta. De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu caracter de urgenta au la dispozitie telefonul de permanenta al misiunii diplomatice a Romaniei in Republica Bulgaria: +359879440758. ” a informat Ministerul Afacerilor Externe, prin intremediul comunicatului de presa publicat in data de 12 martie a.c.

440 views

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

cool good eh love2 cute confused notgood numb disgusting fail