Organizatorii festivalului „George Enescu” fac avertizari cu privire la comercializarea biletelor pe un site neautorizat, viagogo.ro.
„Am fost informati de faptul ca bilete la concertele din cadrul Festivalului “George Enescu” editia 2019 sunt puse in vanzare pe un site care nu are nici o formula de parteneriat cu festivalul sau cu partenerii oficiali de ticketing, Eventim. Site-ul in cauza extrage in mod automat bilete (achizitioneaza prin programe automate) sau vinde bilete achizitionate de alti utilizatori. Va rugam sa aveti in vedere ca aceste achizitii nu sunt sigure, intrucat comenzile sunt emise pe numele si identitatile celor care au achizitionat biletul la prima mana, iar cumparatorul la mana a doua practic nu are niciun control asupra achizitiei si risca sa fie inselat. In cazul in care cumparatorul initial renunta la comanda, Eventim returneaza banii si anuleaza biletul, astfel ca accesul la sala nu va mai fi posibil pentru cumparatorul la a doua mana. Eventim a avansat solicitari pentru oprirea acestei activitati, din pacate, in tara de origine a site-ului acest tip de vanzare este permis si activitatea nu poate fi oprita. Artexim inainteaza in acest moment o plangere la politie. ”, au declarat organizatorii festivalului prin intermediul unui comunicat de presa.
Festivalul „George Enescu” va avea loc in perioada 31 august – 22 septembrie, iar biletele pot fi procurate doar de pe site-ul Eventim, magazinele partenere Eventim, punctele de lucru Eventim din Cluj-Napoca si Bucuresti, site-ul festivalenescu.ro si din caseriile UPC din Cluj-Napoca si din Bucuresti.
Leave a reply