Dupa consultarile cu transportatorii, guvernul anunta moficarea legii taximetriei- Uber a solicitat amanarea emiterii unui OUG

Drept rezultat al consultarilor purtate joi, 21 martie, cu reprezentantii COTAR, reprezentantii executivulului anunta emiterea unei OUG menite a inlatura “pirateria” transportului de persoane in regim de taxi.

„Discutiile au vizat masurile necesare pentru combaterea pirateriei in sectorul transportului rutier si reglementarea unor activitati de transport persoane. In cadrul consultarilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier in proiectul de ordonanta de urgenta pentru instituirea unor masuri in domeniul transportului rutier, precum si de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, elaborat de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Ministerul Transporturilor. Una din aceste propuneri vizeaza eliminarea sintagmei “in mod repetat” din legea taximetriei, modificare menita sa contribuie la inlaturarea “pirateriei” din transportul de persoane. De asemenea, s-a convenit trecerea activitatii de rent a car la Autoritatea Rutiera Romana si asupra prelungirii programului de transport interjudetean de persoane”, se arata intr-un comunicat remis agentiei Mediafax.

Potrivit comunicatului mai sus mentionat, proiectul de OUG al guvernului a fost publicat in vederea consultarilor publice inca de la 1 martie, si urmeaza sa fie aprobat in urmatoarea sedinta a Guvernului.

In ceea ce priveste Uber, reprezentantii companiei au declarat pentru Mediafax ca isi mentin pozitia exprimata anterior referitoare la propunerea pentru OUG, solicitand in continuare Guvernului sa amane proiectul de lege, care- potrivit acestora- ar putea limita sau chiar duce la disparitia serviciilor alternative de transport de pe piata.

„Apreciem deschiderea Guvernului la dialog si ii asiguram de cooperarea noastra deplina pentru modernizarea legislatiei de transport, in linie cu recomandarile Comisiei Europene, conform careia aceste servicii noi trebuie reglementate si nu interzise.

Pana cand vom avea si in Romania un cadru de reglementare pentru noile servicii de transport alternativ, cadru similar altor tari membre UE, solicitam membrilor Guvernului sa amane o potentiala Ordonanta de Urgenta, in numele celor peste 2 milioane de utilizatori si a zecilor de mii de soferi care folosesc platformele noastre pentru a-si castiga existenta”, se arata in comunicat.

718 views

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

cool good eh love2 cute confused notgood numb disgusting fail