Articol

Nelu Tataru: „Avem grija de personalul nostru, trebuie sa avem grija de personalul nostru”

Nelu Tataru, noul ministru al Sanatatii, a vorbit despre schimbarile ce ar trebui sa aiba loc la nivel local pentru a gestiona actuala criza din Romania.

„Focarul Suceava nu schimbă cu nimic atitudinea pe care am avut-o, doar că la nivel local trebuie schimbate multe lucruri. La nivel local trebuie reiniţiate proceduri pe care atât personalul medical cât şi DSP-urile, managementul spitalului dar şi autorităţile locale trebuie să le pună în practică, trebuie să le respecte.

La nivelul unităţilor sanitare din faza 1, faza 2 şi ulterior faza 3 vom asigura acel necesar de aparatură, de materiale sanitare şi de echipamente sanitare de protecţie, precum şi acel număr de teste pe care toţi cei ce, conform unei anchete epidemiologice, intră într-un protocol de testare. Menţionez – personalul medical va avea prioritate la această testare. Avem grijă de personalul nostru, trebuie să avem grijă de personalul nostru. Vor veni săptămâni şi mai grele, vor fi şi cazuri severe, vor fi şi cazuri critice, dar vom trece peste această perioadă şi vom ieşi mai întăriţi.

O testare care trebuie făcută conform anchetelor epidemiologice, dacă aceste anchete epidemiologice vor fi corecte şi ample. Ce am putut observa – am văzut anchete terminate la jumătate sau incomplete, care nu urmăresc cazurile în sine, nu urmăresc contacţii în sine şi care se pierd la un moment dat. Un management local al unităţilor sanitare care trebuie schimbat şi adaptat în relaţia cu personalul medical. Nu mă încălzeşte cu nimic să văd că sunt stocuri de echipamente dar nu sunt acolo unde trebuie. Trebuie reaşezată ca primă linie UPU, ATI, boli infecţioase, iar apoi celelalte. Cum avem Suceava – în care tot DSP-ul este în carantină în acest moment, o parte sunt în izolare, o parte sunt pozitivi şi a trebuit să aducem echipe din centrele universitare Iaşi, inclusiv directori, ca să putem începe anchetele în acele zone – vă daţi seama unde ne găsim.

În condiţiile în care vom regândi ca cei care sunt cu simptomatologie uşoară şi medie să fie trataţi acasă sub supraveghere medicală, în mare parte şi de voluntari, iar cei care sunt cadre medicale cu această simptomatologie uşoară vor merge chiar în spitale şi vor îngriji bolnavii”, a declarant ministrul.

1308 views

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

cool good eh love2 cute confused notgood numb disgusting fail